Îți scriam într-un articol trecut că un motiv pentru care ne vine foarte greu să fim vulnerabili în relațiile cu cei apropiați este FRICA. Frica de a nu fi îndrăgiți așa cum suntem, de a nu fi iubiți, de a fi judecați sau de a pierde ceva ori pe cineva.

Frica era emoția mea de bază. Am realizat asta pentru prima oară acum câțiva ani. Îmi propusesem într-o seară să stau singur și să observ doar ce simt. Așa mi-am dat seama că în peste 90% din timp simțeam teamă.

Am lucrat mult în ultimii ani cu emoțiile mele. Între timp m-am împrietenit cu ele — am învățat să le transform și să ascult ce vor să-mi spună.

Cele mai mari frici pe care le aveam erau de a relaționa cu alte persoane, de singurătate, de a nu fi iubit și îndrăgit așa cum sunt. Și, nu în ultimul rând, frica de înălțime, pe care o iau cu mine de fiecare dată când urc pe munte.

Frica a fost, cândva, supraviețuire

Pe vremuri frica era necesară supraviețuirii — eram atacați de balauri la tot pasul. Frica de moarte era esențială. Azi balaurii au dispărut, dar mecanismul a rămas: „ce mă fac eu când…?”, „poate ar fi mai bine să…?”.

Conform DEX, frica este „stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar; lipsă de curaj, teamă, înfricoșare”.

Ceea ce mă intrigă la definiția asta e că teama e asociată cu LIPSA curajului. Dar cum am putea să avem curaj dacă nu ne este teamă?

Curajul apare doar dacă există frică

Imaginează-ți două persoane care urcă pe Everest. Primului îi este atât de frică încât abia poate merge și tremură din tot corpul în timp ce o face. Al doilea vorbește la telefon și se amuză tot drumul. Care dintre ei a avut mai mult curaj? Cel care o face cu frica lui cu tot, sau cel pe care nu-l costă nimic?

Curajul apare doar dacă există frică. Cu cât frica de a face ceva e mai mare, cu atât e nevoie de mai mult curaj.

Prin urmare, teama e direct proporțională cu dorința de a face, de a fi sau de a avea ce-mi doresc. Este un indicator valoric în viața noastră.

Teama poate fi definită și ca materia primă necesară obținerii a ceea ce-mi doresc. Cu cât îmi doresc ceva mai mult, cu atât am nevoie de mai multă energie — iar teama, ca energie, va fi mai mare. Se transformă în bucurie, curiozitate, chiar mândrie: tot ce am nevoie ca să duc la capăt acțiunea dorită.

Frica de propria frică

O problemă a zilelor noastre este FRICA DE PROPRIA FRICĂ. Apare când teama e atât de mare încât nu știu să o gestionez, ceea ce poate duce la atacuri de panică.

Metode de lucru cu frica

Meditația. Când corpul e relaxat, îi transmit creierului că nu e cazul să-și facă griji, iar el, ușor-ușor, renunță la scenariile nesfârșite care generează frică.

Observă-ți teama ori de câte ori poți, fără să o judeci sau să te întrebi de unde vine și ce e de făcut. Doar observă cum trece prin corpul tău. Vei vedea că la un moment dat pleacă.

Întreabă-te care e dorința din spatele fricii și care e cel mai mic pas pe care poți să-l faci ca să o îndeplinești.

M-ar fi ajutat mult să știu toate astea când eram mic. Nu aș mai fi fugit atât de mult de ce îmi place cu adevărat să fac — pentru că aș fi înțeles ce vor, de fapt, fricile mele să-mi arate.

P.S. Dacă frica ta are formă de obiectiv de cameră, exact cu ea lucrez în Camera Confident.