Cum fac să ascult

Îți spuneam în acest articolul că ascultarea este caracteristica fundamentală a unei comunicări eficiente.

Nu știm să ascultăm nu pentru că am fi rău intenționați, ci pentru că nu ne-a învățat nimeni. Pot crea cu o persoană o legătură mai puternică ascultând-o cu adevărat 30 de minute decât dacă îi vorbesc toată ziua.

Ascultarea poate părea la început ceva greu de obținut și vine la pachet cu tot felul de temeri.

Cum fac să ascult?

Un prim exercițiu este să observ persoana cu care vorbesc. Îi privesc gesturile, expresia feței, îi ascult intensitatea și fluctuațiile vocii. Văd unde are sincope în exprimare, îi observ energia cu care vorbește și-mi dau voie să-i simți emoția.

Folosesc limbajul trupului. Mă aplec înspre interlocutor – așa îi transmit că sunt interesat de ceea ce spune. Aprob din cap – îi arăt că am auzit și înțeles mesajul. Mențin contactul vizual, zâmbesc și sunt curios. Curiozitatea este elementul cheie al ascultării.

Folosesc cuvinte sau expresii de tipul mhm, ok, da, serios?, ce interesant! – îi vor arată celuilalt că sunt de acord cu el și că beneficiază de suportul și interesul meu.

Îi permit să-și termine ideea, e posibil să nu spună ceea ce cred eu. Am răbdare să ascult alte opinii, chiar dacă eu cred că sunt mai puțin corecte. E posibil să descopăr lucruri noi sau să primesc un răspuns inedit legat de o veche situație.

Evit să vorbesc la telefon sau să mă uit la alții și nu în ultimul rând tac. Chiar dacă îți e teamă să taci, fă-o! Doar atunci apare empatia și doar așa poți crea o conexiune profundă cu cel din fața ta.

În caz că e musai să vorbesc, aleg să vorbesc prin întrebări deschise: Ce ți-a plăcut? Cum a fost? Ce vei face? Tu ce-ți dorești? Le evit pe cele închise de genul: Ți-a plăcut? A fost bine? O să faci aia sau aia?

Ascult cu mintea și cu sufletul, ascult cu intenția de a înțelege, ascult în a-i simți emoția de dincolo de cuvinte, ascult așa cum mi-ar plăcea să fiu eu ascultat.

Un alt element ajutător în a asculta este înțelegerea faptului că fiecare om are HARTA LUI MENTALĂ. Ea este formată din toate convingerile la care a ajuns, dar despre asta îți voi scrie într-un articol viitor.

Cuvintele, așa cum spunea Ion Cojar, profesorul meu de actorie, sunt niște cârje. Deseori le folosim să acoperim tăcerea stânjenitoare sau să împachetăm realitatea într-o formă convenabilă nouă… Adevărul stă în spatele lor, în emoția care vine odată cu ele, în energia și intenția cu care vin.

Dacă informația pe care o primesc este una negativă, greu de acceptat, în care mă regăsesc, am tendința de a NU asculta… Ce fac atunci? În primul rând îmi validez asta și spun: Iartă-mă că te întrerup, să știi că și eu mă regăsesc în situația asta și te înțeleg. Chiar dacă mă adresez lui, îmi vorbesc mie de fapt, accept în față mea că situația respectivă a fost dureroasă. În felul asta trec mai ușor peste moment, pot asculta din nou și întăresc legătura cu cel ascultat.

Dar cea mai bună analogie pe care ți-o pot oferi este cea legată de DANS. Adu-ți aminte cum e să dansezi cu cineva drag. Cum devii una și aceeași persoană cu celălalt. Cum INTUIEȘTI ce va face, cum îi copiezi fiecare mișcare și emoție și câtă bucurie simți când faci asta.

Cei care dansează de parcă ar fi unul și același, se ascultă.