Îți spuneam în articolul despre ascultare că ea este caracteristica fundamentală a unei comunicări eficiente.

Nu știm să ascultăm nu pentru că am fi rău intenționați, ci pentru că nu ne-a învățat nimeni. Pot crea cu o persoană o legătură mai puternică ascultând-o cu adevărat 30 de minute decât dacă îi vorbesc toată ziua. Ascultarea poate părea la început ceva greu de obținut și vine la pachet cu tot felul de temeri.

Observ și tac

Un prim exercițiu este să observ persoana cu care vorbesc. Îi privesc gesturile, expresia feței, îi ascult intensitatea și fluctuațiile vocii. Văd unde are sincope în exprimare, îi observ energia cu care vorbește și-mi dau voie să-i simt emoția.

Folosesc limbajul trupului. Mă aplec înspre interlocutor — așa îi transmit că sunt interesat de ce spune. Aprob din cap — îi arăt că am înțeles. Evit să vorbesc la telefon sau să mă uit la alții. Și, nu în ultimul rând, tac.

Chiar dacă îți e teamă să taci, fă-o! Doar atunci apare empatia și doar așa poți crea o conexiune profundă cu cel din fața ta.

Întrebări deschise

În caz că e musai să vorbesc, aleg să vorbesc prin întrebări deschise: Ce ți-a plăcut? Cum a fost? Ce vei face? Tu ce-ți dorești? Le evit pe cele închise, de genul: Ți-a plăcut? A fost bine? O să faci aia sau aia?

Ascult cu mintea și cu sufletul, ascult cu intenția de a înțelege, ascult în a-i simți emoția de dincolo de cuvinte — ascult așa cum mi-ar plăcea să fiu eu ascultat.

Fiecare om are harta lui

Un alt element ajutător este înțelegerea faptului că fiecare om are HARTA LUI MENTALĂ — formată din toate convingerile la care a ajuns. Despre asta îți voi scrie într-un articol viitor.

Cuvintele, așa cum spunea Ion Cojar, profesorul meu de actorie, sunt niște cârje. Deseori le folosim să acoperim tăcerea stânjenitoare sau să împachetăm realitatea într-o formă convenabilă nouă. Adevărul stă în spatele lor — în emoția care vine odată cu ele, în energia și intenția cu care vin.

Când nu-mi convine ce aud

Dacă informația pe care o primesc este una negativă, greu de acceptat, în care mă regăsesc, am tendința de a NU asculta. Ce fac atunci? Îmi validez asta și spun: „Iartă-mă că te întrerup — să știi că și eu mă regăsesc în situația asta și te înțeleg.”

Chiar dacă mă adresez lui, îmi vorbesc mie de fapt: accept în fața mea că situația respectivă a fost dureroasă. Așa trec mai ușor peste moment, pot asculta din nou și întăresc legătura cu cel ascultat.

Ascultarea e un dans

Cea mai bună analogie pe care ți-o pot oferi este cea legată de DANS. Adu-ți aminte cum e să dansezi cu cineva drag. Cum devii una și aceeași persoană cu celălalt. Cum INTUIEȘTI ce va face, cum îi copiezi fiecare mișcare și emoție — și câtă bucurie simți când faci asta.

Cei care dansează de parcă ar fi unul și același, se ascultă.