Despre tristețe

Una dintre emoțiile noastre de bază, percepută și denumită emoție negativă din păcate, este TRISTEȚEA.

În cazul meu, a apărut recent ca urmare a pierderii conexiunii cu o persoană apropiată. O persoană importantă și dragă.

Pur și simplu s-a rupt brusc și fără prea multe explicații. A fost ca tăietura măiastră și rapidă a unui bisturiu chirurgical, sau a mușcăturii unui rechin – dinții lui sunt atât de tăioși, încât inițial nici nu simți că ai pierdut o bucată importantă din trup…

Deși acest lucru poate fi perceput ca o nenorocire, o traumă chiar, m-a ajutat de fapt să simt tristețea cu totul, în plinul ei, fără alte temeri, frustrări sau alte stări asociate unei pierderi de genul.
A trecut prin toate celelalte leyere și a ajuns la mine în forma ei pură împreună cu abisul, cu senzația de gol, de singurătate, de neapartenența și de neimportantă.

Faptul că evenimentul a fost unul extraordinar și nu o simplă neînțelegere a făcut-o să fie așa evidentă și, din păcate, în situații asemănătoare, noi facem totul înspre a fugi de ea.
Marele avantaj însă al unei situații de genul este că doar atunci putem observa mecanismul ce guvernează gândurile negative care se repetă încontinuu, precum și emoțiile aferente în adevărata lor splendoare:
“Cum a putut? De ce mie? Ce fel de om face asta?” Etc.

Lipsa răspunsului la întrebările astea generează frică și frustrare, iar toate senzațiile la un loc duc la ceea ce creierul nostru numește a fi o “durere sufletească”.
Această “durere” poate fi de cele mai multe ori insuportabilă.

Ce poți face în aceste situații:

Mai jos îți voi descrie câteva acțiuni ajutătoare pe care le poți face într-o situație similară și care sunt testate pe propria piele:

1. Ce ajută cel mai mult este să te întinzi și să-ți focalizezi alternativ atenția de la ceea ce simți la gândurile pe care le auzi. E important să știi de asemenea că nu ești tu cel care gândește așa, ai împrumutat acest sistem de convingeri de undeva. 
   Mută-ți focusul pe emoții și observă-le cum trec prin trup. Când apare tristețea, întreabă-te ce formă are, ce textură, culoare, grosime are și după aceea întreab-o ce vrea de la tine. Ce a făcut-o să vină la tine acum și ce vrea de fapt să-ți spună.

Rămâi în starea asta de observare cât de mult poți. Cu cât stai mai mult în acea stare de observație, cu atât înțelegerea și transformarea vor fi mai profunde.

Toată treaba asta te va ajuta să desfaci ceea ce ai numit până acum „durere sufletească” în componentele ei de bază, ca mai apoi să nu mai poți să confunzi momentul cu întregul.

Vei vedea că gândurile, deși continuă să se repete în mintea ta nu vor mai avea o intensitate la fel de mare ca înainte. Vei auzi tristețea spunându-ți că a venit la tine să-ți spună exact ce e nevoie să schimbi pentru a fi fericit pe viitor.

Ăsta este de fapt marele rol al tristeții, să ne spună cine suntem, ce ne dorim de fapt, ce ne place și ce nu.

Iar dacă o asculți și pui în practică ce ai aflat, vei vedea cum toată situația se va schimba. Îți vei lua puterea înapoi cum se spune în termenii tehnici de azi.
Mai mult, aproape miraculos, și cei din jurul tău se vor schimba, chiar și persoanele care au contribuit la întâmplările dureroase.

2. Un alt mod de lucru este să-ți redirecționezi energia primită de la puternicul amalgam de emoții înspre o acțiune benefică ție: scrie despre asta, desenează, construiește etc… Emoțiile sunt energie și doar cu ajutorul lor putem face ceea ce ne dorim, ceea ce ne împlinește.
   Mai mult, te vei transforma din “cel care stă și suferă” în “ cel care face”.

3. De asemenea, un alt rol de bază al tristeții este dezvoltarea empatiei. Nu poți să asculți și să înțelegi tristețea altuia decât dacă o poți face cu a ta. Asta este explicația faptului că de multe ori când vrem să vorbim despre ce ne doare, oamenii fug. Mai mult, cei care suferă sunt categorisiti ca având “energie negativă” etc. 
   Ascultându-ți tristețea, o vei putea asculta și pe cea a celor din jur.

Tristețea neînțeleasă și neascultată tinde să revină, iar repetiția ei duce la depresie. Depresia nu e altceva decât o exersare continuă a tristeții neascultate. Mai mult, cu cât obișnuim să o simțim mai des, cu atât ea se va transforma într-o trăsătură de caracter și va deveni parte din identitatea noastră, va defini un mod de viață.

4. Întâlnește-te cu oameni dragi care știu să asculte, nu cei care dau sfaturi sau care te judecă. Acțiunea de a-ți recunoaște suferința în față cuiva este terapeutică, iar simplul fapt că ieși din casă schimbă perspectiva.

Unul din mentorii mei spunea că singura sursă a nefericirii este comparația cu idealul. Ce e valoros după mine aici e că, atunci când te simți nefericit, poți să te întrebi care este idealul tău și ce îți dorești să ai sau să schimbi.

În timp, vei putea lucra cu ușurință cu acest instrument al observării și vei putea înlocui vechiul comportament aferent stărilor provocate “din vina altora” cu un nou mod de a trăi, acela în care devii din ce în ce mai puternic și vei ști din ce în ce mai bine cine ești si ce ai de făcut spre a fi fericit.

Vei exersa starea de observator, singura stare în care se întâmplă transformarea în noi, fără ca noi să facem nimic altceva. Este ceea ce o numesc oamenii din ziua de azi „conștiință extinsă”.

Și nu în ultimul rând:

“The best revenge is living well” – Jerry Seinfeld