Una dintre emoțiile noastre de bază, percepută și denumită — din păcate — emoție negativă, este TRISTEȚEA.

În cazul meu, a apărut recent, ca urmare a pierderii conexiunii cu o persoană apropiată. O persoană importantă și dragă. Pur și simplu s-a rupt brusc și fără prea multe explicații — ca tăietura rapidă a unui bisturiu, sau ca mușcătura unui rechin: dinții lui sunt atât de tăioși, încât inițial nici nu simți că ai pierdut o bucată din trup.

Deși poate fi perceput ca o nenorocire, chiar o traumă, m-a ajutat de fapt să simt tristețea cu totul, în plinul ei. A trecut prin toate straturile și a ajuns la mine în forma ei pură — cu abisul, cu senzația de gol, de singurătate, de neapartenență.

1. Observă, nu te identifica

Ce ajută cel mai mult e să te întinzi și să-ți focalizezi alternativ atenția de la ce simți la gândurile pe care le auzi. E important să știi că nu tu ești cel care gândește așa — ai împrumutat sistemul ăsta de convingeri de undeva.

Mută-ți focusul pe emoții și observă-le cum trec prin trup. Când apare tristețea, întreab-o ce formă are, ce textură, ce culoare — și apoi ce vrea de la tine. Ce a făcut-o să vină acum și ce vrea de fapt să-ți spună.

Marele rol al tristeții e să ne spună cine suntem, ce ne dorim de fapt, ce ne place și ce nu.

Rămâi în starea asta de observare cât de mult poți. Cu cât stai mai mult în ea, cu atât înțelegerea și transformarea vor fi mai profunde. Vei vedea că gândurile, deși continuă să se repete, nu vor mai avea aceeași intensitate.

2. Redirecționează energia

Un alt mod de lucru e să-ți redirecționezi energia primită de la amalgamul de emoții înspre o acțiune benefică ție: scrie despre asta, desenează, construiește. Emoțiile sunt energie — iar așa te transformi din „cel care stă și suferă” în „cel care face”.

3. Tristețea dezvoltă empatia

Nu poți asculta și înțelege tristețea altuia decât dacă o poți face cu a ta. Asta explică de ce, atunci când vrem să vorbim despre ce ne doare, oamenii fug — iar cei care suferă sunt categorisiți ca având „energie negativă”. Ascultându-ți tristețea, o vei putea asculta și pe cea a celor din jur.

Depresia nu e altceva decât o exersare continuă a tristeții neascultate.

Tristețea neînțeleasă și neascultată tinde să revină. Cu cât ne obișnuim să o simțim mai des, cu atât se transformă într-o trăsătură de caracter și devine parte din identitatea noastră — ajunge să definească un mod de viață.

4. Ieși și vorbește

Întâlnește-te cu oameni dragi care știu să asculte — nu cu cei care dau sfaturi sau te judecă. Acțiunea de a-ți recunoaște suferința în fața cuiva este terapeutică, iar simplul fapt că ieși din casă schimbă perspectiva.

Unul dintre mentorii mei spunea că singura sursă a nefericirii este comparația cu idealul. Când te simți nefericit, poți să te întrebi care e idealul tău și ce ți-ai dori să schimbi.

În timp, vei înlocui vechiul comportament — stările provocate „din vina altora” — cu un nou mod de a trăi, în care devii din ce în ce mai puternic și știi tot mai bine cine ești și ce ai de făcut. Vei exersa starea de observator: singura stare în care se întâmplă transformarea în noi, fără să facem nimic altceva.

The best revenge is living well.— Jerry Seinfeld